Wall-Street.ro a stat de vorbă cu Eliza Yokina, arhitect partener în cadrul companiei Cumulus, unul dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură din România, implicat în mai multe proiecte de restaurare a unor clădiri reprezentative de la noi.

Am dorit să aflăm de ce ne apar în minte întrebări cum ar fi: „De ce nu se mai construiesc clădiri ca în trecut?”, „De ce erau așa de mari și de frumoase?” sau „De ce înainte se putea, iar acum nu se mai poate?”.

Din start, răspunsul arhitectei ne-a dat de înțeles că nimic nu este imposibil, dar provocările legate de costurile unor clădiri atât de impunătoare și de dificultățile tehnice face ca dorința și intenția de a mai ridica astfel de edificii să fie una extrem de scăzută, dacă nu chiar inexistentă.

Cu alte cuvinte, sunt elemente care fac demararea unor astfel de proiecte impunătoare improbabilă.

De ce erau clădirile din trecut atât de mari și de impunătoare

Aici, răspunsul era destul de ușor de intuit și destul de simplu, din moment ce clădirile cele mai mari și mai ușor de recunoscut aparțineau unor nobili, ale unor familii foarte bogate sau ale unor instituții importante ale statului.

„Era o chestiune de statut social, care se traducea automat în proprietățile clădite care erau vehicolul ce reprezenta până la urmă potențialul financiar al proprietarului. Cine își permitea, încerca să le facă tot mai înalte, impunătoare, în acord cu timpurile. Era vorba de reprezentativitate și de prestigiu. Și este normal să stai într-un loc mai generos și aerisit, iconic aș putea zice”, ne-a explicat ea.

Cei care comandau construcția unor astfel de clădiri care să le arate statutul și prin care să iasă în evidență puneau preț de o arhitectură valoroasă, iar dacă își permiteau încercau să le facă să fie cât mai impunătoare. Prin urmare, ies ușor în evidență în comparație cu simplitatea stilurilor arhitecturale din zilele noastre.

„Nu putem spune că stilurile moderne, contemporane sunt mai puțin valoroase decât cele istorice”, ne spune Eliza Yokina. „Într-adevăr, nu putem să nu observăm că stilurile arhitecturale istorice erau mai bogate în expresie, în materiale, că erau mult mai detaliate și că foloseau materiale mai valoroase”.

În prezent, lucrurile s-au schimbat, deoarece un număr întreg de factori au dus la schimbarea modului în care se construiește în toată lumea, nu doar în România, aspecte care au determinat o schimbare radicală a arhitecturii și construcțiilor.

Primul factor este cel economic, ne indică Eliza Yokina.

„Diferența între cum erau construite clădirile reprezentative în trecut și cum sunt construite acum are legătură cu capacitatea, să-i spunem așa, a «investitorului». Cine erau în trecut protagoniștii acestor construcții din trecut? Erau familii nobile, industriașii sau instituții mari ale statului.

E foarte greu să compari o persoană privată de astăzi, chiar dacă este vorba de cineva cu un potențial financiar mare, cu puterea financiară a familiilor boierești de la început de secol. Capacitatea financiară este diferită. Diferă în primul rând scara averilor și în al doilea rând puterea de cumpărare”, ne-a explicat Eliza Yokina.

După aspectul financiar, vin cele tehnice, iar aici ne atrage atenția asupra stilurilor arhitecturale, asupra diferențelor legate de tehnici și de tehnologie, de materiale utilizate în trecut, în comparație cu ce pune piața la dispoziție în prezent.

Nu în ultimul rând, factorul uman este și el unul extrem de important, deoarece, deși încă mai există unii specialiști în arhitectură și tehnici clasice, aceștia sunt foarte puțini și, evident, munca lor ridică un cost mare și de cele mai multe ori este folosită la restaurări sau intervenții pe clădiri istorice.

Unele tehnici au devenit anacronice, dar nu prin faptul că ar fi fost depășite ca valoare, ci prin faptul că au fost înlocuite de altele care să corespundă cu normative și cerințe de performanță agreate moderne, ceea ce transformă în mod esențial modul de a construi astăzi. Se merge mult pe eficiență, pe simplitate, pe accesibilitate, iar cum multe dintre tehnicile și materialele folosite din trecut au devenit greu de implementat și de reprodus în construcțiile moderne au fost lăsate în urmă.

”Nu prea ai cum să copiezi o arhitectură veche, pentru că nu mai sunt folosite aceleași tehnici, iar experiența constructorilor s-a schimbat față de ce era în trecut. Mai există și oameni care știu meserie, dar este foarte greu să-i găsești, iar ca să reproduci o clădire istorică nu ar avea sens din punct de vedere financiar și moral.

Dacă ar fi să transpui costul clădirilor reprezentative din trecut în zilele noastre ar fi enorm. Nu avem cifre exacte, dar ar fi un cost greu de justificat.

Poate că materiale mai poți găsi, la fel și oameni pricepuți, dar nu mai sunt tehnicile din trecut. Așa că, vrând-nevrând, va trebui să folosești o tehnologie contemporană, cu materiale moderne, și automat nu mai iese același lucru”, ne-a explicat Eliza Yokina.

În plus, potrivit ei, nici arhitecții nu mai învață aceleași lucruri ca în trecut.

„Un arhitect de acum nu mai știe aceleași lucruri ca un arhitect de acum 100 de ani, practic meseria s-a adaptat. Apoi, executanții nu au mai trecut prin aceleași procese și tehnici.

Nici noi nu ne mai îmbrăcăm așa cum o făceam acum 100 de ani, așa că nici nu mai putem construi așa cum o făceam acum 100 de ani”, a subliniat arhitecta din cadrul companiei Cumulus.

Legat de meșteri, de oameni pricepuți să facă lucruri așa cum se făceau în trecut, puținele echipe de specialiști se îndreaptă mai mult către zona de restaurări, nu către construcția de clădiri noi care să fie realizate după tehnicile din trecut.

Așadar, ținând cont de toate aspectele evidențiate de arhitectă, pentru cei care vor să se bucure de o locuință cu care vor să se mândrească și să se bucure de o arhitectură ca în trecut, cea mai simplă variantă este aceea de a-și cumpăra o locuință veche, de patrimoniu, pe care să o renoveze corespunzător și de care să aibă grijă.

Ce s-a schimbat în ultima sută de ani?

Potrivit Elizei Yokina, stilurile contemporane sunt adaptate plecând de la ideea că oricine trebuie să aibă o casă, la o arhitectură care să fie de calitate, chiar dacă nu poate fi comparată cu arhitectura de patrimoniu.

Am pierdut foarte mult în ceea ce privește reprezentativitatea, dar am câștigat la capitolul confort. Apoi, ceea ce s-a întâmplat în tot acest interval a fost o democratizare a arhitecturii. Acum 100 de ani, nu oricine avea acces la ea”, ne-a mai spus arhitecta.

Totodată, potrivit Elizei Yokina, o dată cu modernismul au apărut alte standarde și criterii de dezvoltare ale orașelor, care nu au mai putut păstra aceleași influențe ca în trecut. În alte cuvinte, a avut loc o schimbare de paradigmă în arhitectură și în construcții.

Acesta este prețul pe care a trebuit să-l plătim. Orașele s-au dezvoltat foarte mult în zona aceasta modernă de blocuri. Către ideea de urbanism funcționalist. Prin urmare, am pierdut pe partea cealaltă, de detalii, stil, materiale și reprezentativitate.

Dar orice arhitect știe, totuși, că există valoare și în arhitectura modernă, numai că este diferită. Cea de acum este o valoare democratică, funcțională, conceptuală, artistică în sensul că arhitectura a devenit accesibilă pentru toată lumea, iar înainte era vorba despre o valoare de reprezentativitate”, ne-a mai explicat ea.

Perioada interbelică, ultima în care s-au mai păstrat elemente din trecut

O ultimă perioadă în care în România s-a putut observa apariția unor clădiri cu elemente reprezentative, în care au mai apărut construcții ce mai purtau aspecte specifice epocilor anterioare a fost perioada interbelică.

Wall-Street.ro vă prezenta în urmă cu un an restaurarea unui bloc de pe Calea Victoriei, început în perioada interbelică și finalizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de o femeie antreprenor, bloc deținut în prezent de cei de la Hagag Europe Development.

Eliza Yokina ne explică faptul că perioada interbelică a fost una care a îmbinat elementele moderne, fiind influențată de creșterea economică a României din acea perioadă, de mișcarea modernismului european dar care a preluat și unele elemente clasice, prin meșterii care erau antrenați să livreze detalii și calitate .

„Blocurile interbelice au venit într-o perioadă de ascensiune economică, în care încă se mai foloseau finisaje reminiscente ale caselor de la sfârșit de secol. Se folosea mozaicul, piatră, similipiatra, uși metalice din fier forjat. Adică, se trecea la etapa aceasta modernă, dar încă foloseau materiale și tehnici din perioadele anterioare, ceea ce s-a văzut în calitatea construcțiilor și a materialelor”, ne-a mai spus ea.

Potrivit arhitectei, în perioada interbelică au fost și câțiva arhitecți care au influențat semnificativ arhitectura din România, creând un nou stil inspirat din arhitectura tradițională și brâncovenească cunoscut în prezent ca fiind stilul „neo-românesc” – Ion Mincu, Grigore Cerchez, Petre Antonescu, ș.a.

„Este un stil inspirat din cel tradițional românesc, dar a fost un stil în esența lui modern. Sau la limită între modern și cel de la sfârșitul secolului trecut. Un stil care poate fi observat în diverse forme ale sale în clădiri reprezentative – de exemplu Școala Centrală, Primăria municipiului București, Primăria Craiova sau alte exemple asemănătoare.

La unul dintre proiectele în care am fost implicați, adică la transformarea băncii Marmorosch Blank într-un hotel de cinci stele, am putut să observăm în mare parte acest stil neo-românesc, dar care îmbina și multe alte stiluri, cum ar fi cel florentin, elemente renascentiste, elemente clasice. I-aș putea spune că este un stil eclectic reprezentativ stilului național.

Ne-au surprins și materialele folosite. Colegii au descoperit circa 100 de tipuri de marmură, elemente îmbrăcate cu aur, elemente din alamă masivă, obiecte de design semnate chiar de arhitectul clădirii, însuși Petre Antonescu”, ne-a povestit Eliza Yokina.

(Lobby-ul hotelului Marmorosch din București: Sursa foto: Apex Alliance)

Astfel, a devenit o clădire extrem de reprezentativă pentru București, proprietarii clădirii, bancherii Iacob Marmorosch și Mauriciu Blank dorind să fie un reper al Capitalei, lucru care s-a și întâmplat.

Este vorba de Petre Antonescu, un arhitect care a lucrat foarte mult în perioada interbelică și care a proiectat sediile mai multor primării, instituții, dar chiar și case private, cum ar fi vila lui Vintilă Brătianu, fost primar al Capitalei, la care lucrăm și noi acum pentru a o renova. Ea este construită, însă, după un stil neo-românesc timpuriu, inspirat din culele românești”, ne-a mai spus Eliza Yokina.

Culele sunt un tip de construcție semifortificată, specifică secolelor XVIII și XIX.

Apoi, a venit perioada comunismului, care a venit cu o cu totul și cu totul altă gândire, în care s-a pierdut continuitatea modului de construcție, știința de a construi punând accent pe alte valori și reducând din calitatea spațiului, cât și a materialelor.

Restaurarea clădirilor vechi este și ea una problematică

„Noi, la Cumulus, în cazul intervențiilor pe clădiri istorice fie ele de patrimoniu, sau nu, lucrăm cu materiale și tehnici cât mai apropiate de cele originale, cu specialiști care cunosc modul de punere în operă al materialelor”, ne-a mai spus arhitecta. „Dar trebuie să subliniez și faptul că foarte multe clădiri vechi, nu numai clădiri de patrimoniu, sunt renovate într-un mod necorespunzător, folosindu-se materiale foarte noi, care nu sunt corespunzătoare, iar degradarea după aceea este maximă și ireversibilă.”

„Se schimbă complet calitatea, climatul la interior și aspectul odată cu anveloparea unei clădiri vechi. Tencuielile sintetice devin periculoase pentru clădirile vechi, iar de cele mai multe ori mediul poate deveni dăunător pentru sănătatea oamenilor.

„Multe materiale încă se mai găsesc, pentru că sunt materiale naturale, dar, de exemplu, carierele de piatră sau pietrarii preferă să vândă piatră feliată, pentru că mai toată lumea preferă să-și pună placaje. Dar pentru restaurare ai nevoie de piatră masivă, pe care trebuie să o sculptezi. Este cu totul altă abordare”, ne mai spune Eliza Yokina.

Nu am apucat să discutăm prea multe despre partea de legislație, dar discutând despre ce se face în alte țări, cum ar fi în Franța sau în Spania, în ceea ce privește România, Eliza Yokina a remarcat o schimbare pozitivă în legătură cu apariția unor elemente de legislație care încurajează restaurarea clădirilor într-un mod cât mai corespunzător, în condițiile în care autoritățile impun și o listă de materiale pe care un constructor le poate folosi în cazul proiectelor de restaurare.

Deși nu am aprofundat acest subiect delicat, opinia publică este conștientă că în București situația încă este una complicată în ceea ce privește restaurarea clădirilor vechi și de patrimoniu. Nu ne vom opri să discutăm mai mult aceste detalii în acest articol, dar vom încerca să revenim asupra lor.

Îmbucurător este faptul că, sunt alte orașe din România care par să fi progresat mult în această direcție, municipii precum Oradea, Arad, Sibiu sau Alba-Iulia oferind exemple de cum trebuie readuse la viață comorile arhitecturale din trecut. Cum trebuie conservate acele elemente care sunt specifice lor, care le fac ușor de identificat și care se pot transforma în puncte de atracție turistică.

În plus, pot duce la o creștere a nivelului de calitate a vieții în orașele respective. De ce să nu te bucuri de un oraș cu clădiri restaurate, frumoase și sigure, decât să te ferești de zidurile crăpate ale clădirilor adesea ignorate, prin apropierea cărora treci cu teamă să nu-ți cadă tencuiala în cap și pe care îți este greu să le privești, din cauza degradării lor.

Bucureștiul este recunoscut sub numele de „Micul Paris”, dar acele elemente care aduc la asemănarea cu faimoasa capitală franceză încep să dispară, în condițiile în care sunt neglijate sau sunt înlocuite de elementele moderne care iau din farmecul de altă dată. În plus, sunt atât de multe alte clădiri emblematice care așteaptă să fie readuse la viață și pe care dorim să le revedem în peisajul bucureștean. Una dintre aceste clădiri este Palatul Știrbei din Calea Victoriei, pe care l-am vizitat în această vară.

Sursa: wall-street.ro